În Anul European al Tineretului, am decis, mai mult ca oricând, să facem vocea tinerilor din întreaga țară auzită și să creăm spațiul necesar pentru ca aceștia să își poată identifica și explora nevoile din comunitățile din care provin. Mai mult, prin crearea unor astfel de evenimente (consultări) ne-am dorit ca dialogul cu tinerii să devină principalul mecanism de dezvoltare al lucrului cu tinerii la nivel local și chiar național.
Implementarea proiectului Tinerii și Fundațiile Județene pentru Tineret a făcut posibil acest lucru, aducând la aceeași masă, odată, tineri din comunitățile în care au avut loc consultările, iar mai apoi aceștia au stat față în față cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a formula împreună soluții și răspunsuri la nevoile colectate.
Întreg procesul a fost coordonat de către Fundația Națională pentru Tineret, ca partener în cadrul proiectului al Fundației Județene pentru Tineret Timiș, iar implementarea și organizarea consultărilor s-a realizat cu ajutorul a 7 fundații membre.
Până la momentul actual, au fost realizate 9 evenimente publice de consultări – 8 evenimente desfășurate în țară: Botoșani, Dâmbovița, Hunedoara, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea – și un eveniment desfășurat la București, ce a avut rolul de a pregăti tinerii facilitatori, ce au organizat și susținut cele 9 consultări menționate anterior. Mai mult, cei din urmă, au fost cei care au facilitat dialogul dintre autorități și tineri, dovedind astfel încă o dată faptul că tinerii pot fi parteneri egali, atunci când se dorește acest lucru.
În cadrul consultărilor, au participat, fără excepție, 183 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, însă segmentul majoritar a fost cuprins între 14 și 25 de ani. Implicarea unui număr atât de mare în cardul consultărilor întărește ideea că atunci când au spațiul necesar, tinerii sunt dornici de a identifica provocările cu care se confruntă și de a se implica în rezolvarea acestora.
Având în vedere faptul fiecare în cadrul fiecărei consultări a fost o zi dedicată întâlnirii cu autoritățile locale, ne-am bucurat de sprijinul și de deschiderea de care aceștia au dat dovadă, fiind prezenți, în total, 20 de reprezentanți ai acestora, care au dorit să asculte și să intre în dialog cu tinerii participanți.
.
Proiectul Tineri și Fundațiile Județene pentru Tineret este implementat de către Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret și este finanțat în cadrul programului ERASMUS+.