Rădăuțiul Civic, este un grup de inițiativă apărut în Rădăuți din dorința de a da ceva înapoi comunității prin stimularea implicării cetățenilor în viața comunității și identificarea de probleme și soluții la problemele locale. Au participat în calitate de invitați reprezentanți din:
• Consiliul Tineretului din România
• Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Suceava
Un grup de inițiativă independent, apolitic, format în 2017, din cetățeni de toate vârstele și de toate profesiile, a răspuns la nevoia de încurajare a inițiativei locale, a cetățeniei active și a implicării în comunitate, o platformă e facilitare și promovare a schimbărilor pozitive în Municipiul Rădăuți și nu numai. Acțiunile acestui grup civic e la înființare și până în luna ianuarie 2018 s-au derulat exclusiv din contribuțiile membrilor și ale cetățenilor:
• Realizarea aplicației mobile “e-Rădăuți” pentru încurajarea implicării cetățenilor în comunitate și promovarea turistică a orașului (în urma organizării concursului „Hai să digitalizăm orașul”);
• Refacerea gratuită a paginii de internet pentru Primăria Municipiului Rădăuți ce aduce informația mai aproape de cetățeni;
• Acțiuni de promovare a voluntariatului, consultare publică „Vreau un Rădăuți în care să …”;
• Ecologizarea albiei râului Sucevița;
• Organizarea unei tabere de vară pentru copiii de la casa de tip familial „Universul Copiilor” din Rădăuți.
Următoarea acțiune va fi cea de promovare a monumentelor locale, a istoriei, prin fotografie, mai exact prin
amplasarea unor panouri în Rădăuți.