Servicii psiho-sociale adresate persoanelor defavorizate

Descriere (sumar, obiective, activități):

Scopul inițiativei era îmbunătățirea sănătății mentale și a standardului educativ a tinerilor instituționalizați, persoanelor adulte cu handicap prin intermediul unor servicii psiho – socio- sanitare, avându-se în vedere în același timp și reconstrucția mentalității și atitudinilor beneficiarilor într-un mod participativ, astfel încât ei să devină persoane încrezătoare în forțele proprii şi active social.

Obiective:

  1. Educarea şi informarea adolescenților instituționalizați cu privire la îmbunătățirea climatului sanogenetic şi a formării unei conduite igienico-sanitare sănătoase (igienă corporală şi sexuală, boli cu transmitere sexuală).
  2. Creșterea nivelului stimei de sine a adulților cu handicap locomotor în vederea facilitării integrării sociale a acestora prin antrenarea lor în activități de creație şi promovarea produselor activității acestora.
  3. Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor și instruirea acestora cu privire la metodele de lucru specifice fiecărei categorii de beneficiari in parte.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Centrul pentru Sprijinirea Integrării Familiale și Profesionale a Tinerilor Timișoara, Asociația Handicapaților Locomotor Timiș și Universitatea de Vest din Timișoara.

Domeniul: protecție socială/educație

Local, județean, național, european, internațional: local

Perioada de desfășurare: noiembrie-decembrie 2005

Locul desfășurării: – 

Număr participanți: –

Buget: 2.000 RON

Finanțator: Autoritatea Națională pentru Tineret

Poze, articole de presă, etc. (Anexă)