Intervenție culturală și instituțională prin servicii psiho-socio-sanitare adresate tinerilor instituționalizați, persoanelor adulte cu handicap și vârstnicilor aflați în azile

Descriere (sumar, obiective, activități):

Scopul intervenției a fost îmbunătățirea sănătății mentale și a standardului educativ ale tinerilor instituționalizați, persoanelor adulte cu handicap prin intermediul unor servicii psiho – socio- sanitare, avându-se în vedere în același timp și reconstrucția mentalității și atitudinilor beneficiarilor într-un mod participativ, astfel încât ei să devină persoane încrezătoare în forțele proprii și active social.

Obiective:

  1. Educarea și informarea adolescenților instituționalizați cu privire la îmbunătățirea climatului sanogenetic și a formării unei conduite igienico-sanitare sănătoase (igienă corporală şi sexuală, boli cu transmitere sexuală).
  2. Creşterea nivelului stimei de sine a adulților cu handicap locomotor în vederea facilitării integrării sociale a acestora prin antrenarea lor în activități de creație și promovarea produselor activității acestora.
  3. Diminuarea sentimentului de abandon al persoanelor vârstnice instituționalizate ca urmare a pierderii legăturii acestora cu familia de aparteneță și reducerea impactului psihologic generat de apariția diverselor afecțiuni psiho-somatice prin consiliere psihologică particularizată pe fiecare tip de boală în parte.

În vederea atingerii obiectivelor propuse au fost desfășurate următoarele activități: promovarea proiectului; identificarea voluntarilor, repartizarea voluntarilor pe grupuri de lucru în raport cu cele trei categorii de beneficiari; identificarea categoriilor de beneficiari; contactarea potențialilor beneficiari şi informarea acestora despre scopul programului; identificarea nevoilor specifice fiecărei categorii de beneficiari; instruirea voluntarilor în legătură cu modalitățile de intervenție asupra categoriilor de beneficiari; educația sexuală a adolescenților instituționalizați; includerea în activități creative pentru modelarea stimei de sine a adulților cu handicap; consilierea psihologică pe diferite tipuri de afecțiuni a bătrânilor instituționalizați; evaluarea rezultatelor proiectului; evaluare independentă internă și periodică.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Centrul pentru Sprijinirea Integrării Familiale și Profesionale a Tinerilor Timișoara, Asociația Handicapaților Locomotor Timiș și Căminul pentru Persoane Vârstince Timișoara.

Domeniul: protecție socială/educație

Local, județean, național, european, internațional: local

Perioada de desfășurare: mai-octombrie 2005

Locul desfășurării: – 

Număr participanți: – 

Buget: 7.000 RON

Finanțator: Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor (ANSIT) prin Programul Național „Inițiative Comunitare de Tineret 2005”

Poze, articole de presă, etc. (Anexă)