În Spatele Casei

Descriere (sumar, obiective, activități): Scopul proiectului „În Spatele Casei” a fost creșterea consumului de cultură în rândul timișorenilor prin amenajarea de spații culturale alternative și realizarea de activități culturale adresate publicului consumator – în spatele Casei Tineretului, transformând o parte nefolosită a infrastructurii în spații destinate tinerilor și activităților culturale organizate pentru și de aceștia.

Obiective:

  • Amenajarea unei grădini pentru evenimente, cu o suprafață de minim 500mp care să poată găzdui până la 1000 spectatori – pentru evenimente în aer liber
  • Amenajarea unui studio de teatru cu o suprafață de 80mp ce să poată găzdui până la 80 persoane/eveniment
  • Amenajarea unei galerii de arte, adresată artiștilor începători cu o suprafață de minim 150mp
  • Realizarea a minim 25 de evenimente culturale în perioada iunie – noiembrie 2018 
  • Promovarea a cel puțin 41 artiști debutanți (din domeniile muzică, arte plastice, teatru) pe o perioada de 6 luni
  • Minim 5000 de timișoreni diferiți vor fi consumatori de cultură pe perioada desfășurării proiectului
  • Implicarea a minim 20 de tineri voluntari pentru activități culturale pe o perioadă de 6 luni 

Activitățile proiectului au fost:

  • Amenajarea spațiilor din spatele Casei Tineretului, cu sprijinul voluntarilor din comunitate, dezvoltându-se astfel sentimental de apartenență al celor implicați;
  • Promovarea noului spațiu;
  • Organizare de activități culturale: piese de teatru, concerte de jazz, jam session, expoziții din domeniul artelor vizuale și a instalațiilor creative, ateliere și workshopuri (de teatru, de scriere creativă), lansări de carte.

În urma proiectului, au rămas spațiile culturale create, care au fost îmbunătățite în continuare și folosite pentru dezvoltarea și participarea culturală a tinerilor și nu numai, la care s-au adăugat noi spații pe parcurs.

Domeniul: cultură

Local, județean, național, european, internațional: local

Perioada de desfășurare: iunie – noiembrie 2018

Locul desfășurării: Casa Tineretului

Număr participanți: 5000

Buget: 75.000 lei

Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara

Poze, articole de presă, etc. (Anexă)

Link 1

Link 2

Link 3

Link 4

Link 5

Link 6

Link 7