“Festivalul Național de Ceramica pentru copii și tineret – Cocoșul de Hurez”, ediția a XIII – a, s-a desfășurat în perioada 15-16.06.2018, fiind organizat de către Palatul Copiilor Horezu cu sprijinul Fundației Județene pentru Tineret Vâlcea.
La Festivalul tinerilor meșteri populari au participat aproximativ 50 de copii din Dolj, Olt, Mehedinți, Suceava, Iași, Vrancea, Cluj, Timiș, Călărași, Galați, Sibiu, București, Republica Moldova, precum și talentații copii horezeni. Competiția s-a desfășurat pe categorii de vârstă și pe mai multe secțiuni: ceramică tradițională, ceramica arheologică, modelare lut, cusături, țesături, pictură pe sticlă și lemn, bijuterii cu motive tradiționale din mărgele, croșetat, păpuși, împletituri din sfoară, măști pupulare, etc.
Parteneriatul încheiat între Palatul Copiilor Horezu și Fundației Județene pentru Tineret Vâlcea are ca obiectiv – prin realizarea de astfel de acțiuni – stimularea motivației pentru învatare continuă în scopul dezvoltării propiei cariere, dar și îmbogatirea experiențelor pentru rezolvarea situațiilor practice de viata.